Aceştia vor fi nevoiţi să justifice sumele de bani, arată un proiect de lege al Ministerului de Finanțe. Acesta prevede şi sancţiuni cuprinse între 25 de mii și 150 de mii de lei.
Ministrul Finanțelor, Eugen Teodorovici spune că proiectul face parte din transpunerea unei prevederi europene, dar că România nu ar trebui să se grăbească să facă schimbarea.
De asemenea, este prevăzută şi o perioadă de maximum trei zile lucrătoare de la momentul în care persoanele fizice au efectuat tranzacţia, în care acestea să raporteze informaţii la Oficiul Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor.

Foto: a1.ro