O tânără din Sălaj, din satul Plopiș, Alexandra Chira, a câștigat, sâmbătă seara, Marele Premiu al celei de a XVII-a ediții a Festivalului Național de Folclor "Strugurele de Aur", organizat la Alba Iulia, manifestare care are ca scop principal conservarea și promovarea patrimoniului cultural tradițional românesc.

''În aceste momente unice sunt copleșită de emoții extraordinare, pentru că acest Mare Premiu, pentru mine, reprezintă un dublu prilej de bucurie. Pe lângă câștigarea trofeului la Festivalul Național de Folclor 'Strugurele de Aur', vreau să vă împărtășesc o amintire de suflet. Aici, acum, se împlinesc zece ani de când am pășit pentru prima dată în cadrul Festivalului 'Strugurele de Aur', în cadrul recitalurilor, atunci când, copil fiind, doamna Marioara Murărescu m-a luat sub aripa ocrotitoare și m-a așezat la sufletele și inimile iubitorilor de folclor'', a afirmat tânara câștigătoare a actualei ediții a "Strugurelui de Aur".

Recompensată de către organizatori cu 9.000 de lei, valoarea Marelui Trofeu, Alexandra Chira a câștigat de-a lungul timpului mai multe premii la festivaluri de profil.

Trofeul i-a fost înmânat acesteia de către inițiatorul festivalului, Claudiu Necșulescu, care a apreciat totodată că toți cei 35 de tineri concurenți au dat tuturor ''o lecție de românism', conform Agerpres.

Pentru ediția din 2018, care se va desfășura în contextul celebrării a 100 de ani de la înfăptuirea Marii Unirii, organizatorii vor veni cu alte elemente de noutate, urmând ca o secțiune specială a festivalului să fie dedicată cântecului patriotic.

Astfel, tinerii interpreți sunt îndrumați, încă de acum, spre documentare și culegere, pentru a putea aduce, în cadrul festivalului, cele mai emoționante cântece care vorbesc despre cine suntem, despre eroii noștri și despre mândria de a fi român, au anunțat organizatorii.

Veniți din toate zonele etno-folclorice ale țării, cei 35 de soliști vocali și instrumentiști, cu vârste între 16 și 32 de ani, au fost selectați în urma unei preselecții, la care au participat, în vară, aproape 80 de tineri.